miercuri, 26 iunie 2013

De ce ne plac serialele coreene?

Ce au ei şi noi n-avem?




Asistăm acum la un adevărat val de seriale coreene, unele cu subiect istoric, altele cu subiecte inspirate din contemporaneitate.
Ele au un mare succes la public, ceea ce invită producătorii să creeze în continuare astfel de serii de filme.
Au încercat şi ai noştri să facă „ telenovele”, dar nu am aflat ca ele să aibă un succes major în străinătate, deşi s-au făcut – aparent – toate eforturile.
Cunosc mulţi români care nu se uită la serialele româneşti, dar se uită la serialele istorice coreene. Cum se explică asta?
Serialele istorice coreene fac trimitere la o istorie care nouă ne este străină şi nici nu este foarte clar în care epocă istorică se desfăşoară acţiunea. (Poate s-a menţionat în primul episod al seriei, dar cine a văzut primul episod?)
Coreenii vorbesc într-o limbă ce ne este total necunoscută şi au nişte nume greu de reţinut pentru noi, mai ales că se citesc altfel decât sunt transcrise în subtitrare – asta e situaţia.
Care sunt, de fapt, punctele lor de atracţie? Ce au aceste seriale şi nu au serialele noastre?
După părerea mea, atuurile serialelor coreene sunt următoarele:
1.    Impresia generală pe care o lasă cvasitotalitatea personajelor este aceea de demnitate umană. Onoarea şi patriotismul îi caracterizează pe eroii serialului, începând de la cele principale, şi până la cele secundare. Dacă e nevoie , totuşi, şi de personaje negative, pe justificarea conflictului, până şi acestea sunt animate de dorinţa de afirmare a provinciei lor. Dacă totuşi apare un trădător, oprobiul general il copleşeşte curând.
Dorinţa de propăşire a patriei îi animă pe eroii coreeni şi ei subordonează totul acestui ideal. Acţiunile unite ale tuturor, chiar şi a personajelor umile, duc la succesul statului corean chiar şi în faţa puternicului vecin, China.  Statul corean iese victorios din cele mai dificile situaţii prin spiritul de sacrificiu de care dau dovadă toţi coreenii, fie ei bărbaţi sau femei. Cum o fi fost de fapt, pe timpul acela, cine mai ştie? Şi oricum, nu mai contează. Ceea ce contează, este ca poporul corean să fie mândru de trecutul său şi să fie gata a acţiona în acelaşi fel şi acum.
1.    Toţi coreenii  din serial sunt maeştri în artele marţiale, pe care le deprind de mici. Chiar şi fetele, fie ele şi prinţese, excelează în mânuirea armelo , de care nu ezită să facă uz la nevoie. Aviz tineretului din ziua de azi ! Violenţa nu este însă niciodată gratuită şi nu se face apel la ea decât după ce toate celelalte mijloace au eşuat. De asemenea, în ciuda numeroaselor războaie, scenele sângeroase sunt puţine.  
2.     Femeile sunt privite ca partenere egale ale bărbaţilor, atât în război , cât şi în politică sau în meseriile ştiinţifice, cum ar fi medicina, ori în domeniul comerţului sau artei. Chiar şi elemente mai puţin acceptabile în concepţia noastră de astăzi, cum ar fi existenţa concubinelor oficiale la palatele regilor coreeni, sunt prezentate ca fiind acceptate de soţiile legiuite, din motive bine întemeiate, totul petrecându-se în aceeaşi atmosferă de respect şi demnitate. Probabil că nu era chiar aşa, pe timpul acela, dar preferăm să vedem aşa ceva decât să ni se arate personaje murdare, despletite, sordide şi cu comportament nedemn.
3.    Relaţiile sentimentale joacă un rol important (cum ar putea fi altfel?), dar accentul este pus categoric pe sentimente şi nu pe „sex”. Personajele principale au înfăţişări plăcute, femeile sunt frumoase, înveştmântate în straie frumos ornamentate ,cu bijuterii exotice şi cu coafuri somptuase, dar nu am văzut nici o femeie dezbrăcată sau în ipostaze indecente. Într-o epocă în care aproape nu poţi deschide televizorul (la noi) fără să vezi femei îmbrăcate sumar, care fie prezintă buletinul meteo, fie secondează pe realizatorii de emisiuni, fie participă la aşa-zise concursuri, fie joacă în scene amoroase cu detalii explicite,  iată că aceşti coreeni au ales să prezinte femeile complet îmbrăcate şi cu un comportament plin de decenţă, cu sentimente profunde exprimate cu graţie, ceea ce le conferă adevărată eleganţă. Chiar şi sătenii, cât ar fi de săraci, sunt îmbrăcaţi curat şi decent şi dau dovadă de acelaşi comportamenr civilizat. (Iarăşi:  chiar dacă nu o fi fost chiar aşa, nu mai contează, nu?)
4.    Politeţea şi limbajul civilizat este generalizat la absolut toate personajele, chiar şi la cele negative. Chiar dacă personajele ajung să se lupte pe viaţă şi pe moarte, niciodată nu va ieşi un cuvânt murdar de pe buzele lor.
5.    Societatea coreană este prezentată ca având un înalt grad de civilizaţie, chiar din timpurile străvechi, legendare, prezentate în filme.
Ştiinţa medicinei este arătată ca fiind foarte dezvoltată, cu succese remarcabile şi cu o organizare impecabilă. Cursuri sofisticate, examene severe, studii aprofundate uniforme impecabile, manuale cuprinzătoare şi farmacii bine puse la punct şi mai ales medici şi infirmiere devotaţi până la sacrificiu şi cu  competenţe ieşite din comun – cam aşa ni se prezintă situaţia medicinei din timpurile străvechi, în Coreea.  
Şi domeniul comerţului aparţinea unor bresle animate de principii nobile, punând onoarea deasupra intereselor mercantile.
6.    Suveranii coreeni sunt prezentaţi ca având personaşităţi complexe, pline de nobleţe şi de curaj, având înalte cunoştinţe chiar şi în domeniul ştiinţei , animaţi de profund patriotism şi imuni la superstiţii, adevărate exemple de comportament.
Puţini dintre noi am călătorit vreodată în Coreea. Ştim în general destul de puţine despre istoria acestei ţări. Deşi ştim că vedem nişte filme de ficţiune, fără să vrem tragem concluzii despre imaginea generală a acestei ţări, despre istoria şi despre tradiţiile ei privind aceste filme, care dincolo de intriga de ficţiune, se presupune că se bazează măcar în parte pe date istorice reale.
Şi iată cum astfel de filme, fie ele şi idealizate puternic, servesc la formarea unei bune impresii despre această ţară îndepărtată. Este o lecţie pe care coreenii au învăţat-o de la faimoasele western-uri americane. Vă amintiţi, probabil, de femeile cu corset şi dantele, coafate impecabil chiar dacă erau în căruţele ce străbăteau de saptămâni sau luni de zile regiunile slab populate ale Westului sălbatic. Cât despre văcarii iubitori de dreptate, gata să instituie domnia onoarei chiar şi cu preţul vieţii, ce să mai vorbim!
Dar şi celebrele filme bazate pe romanele istorice poloneze, sau franceze, cum vi se par? 
Iar noi, telespectatorii, ne bucurăm să mai vedem la tv şi comportamente nobile, limbaje decente, sentimente delicate, patriotism manifest, atitudine cavalerească faţă de femei şi nu doar mahalagisme, limbaj murdar, corupţie şi incompetenţă, violenţă excesivă   şi  patriotism care străluceşte prin...lipsă!
Filmele acestea, fie ele schematice, previzibile, cu aparenţă naivă şi edlcorată oferă un moment de relaxare binevenit în peisajul general înţesat de violenţă, incultură şi mahalagism cu tot ce presupune el.
Ele au şi un caracter educativ, insuflând tineretului mândrie pentru istoria neamului, patriotism şi simţul onoarei.
Chiar dacă imaginea nobilă vine „la pachet” cu fizionomiile exotice şi cu numele imposibil de reţinut, mulţi români, dar şi cetăţeni din multe alte ţări, după cum arată marea răspândire pe care au căpătat-o aceste seriale,  preferă să se uite la ele decât la alte seriale sau la alte emisiuni. 
Iar la noi cum este?

Dacă " pe timpuri", adică înainte de război, am aflat că era o lege care interzicea înjurăturile în spaţiul public, dacă pe timpul regimului "socialist" nu auzeai înjurături la televizor, acuma auzim înjurături chiar şi în spoturile de reclamă ale unor emisiuni -zise - de comedie, cu alte cuvinte înjurăturile ar trebui să fie elementul de atracţie  al emisiunii...
Îmi aduc aminte că, în urmă cu mai mulţi ani, baleind canalele de televiziune am dat peste un film românesc. Nu ştiu ce film era, dar am început să-l urmăresc.
Acţiunea se petrecea undeva la ţară. Personajele comunicau între ele doar prin înjurături. Efectiv, trei sferturi dintre cuvintele folosite erau înjurături. A urmat o scenă de " amor": o femeie îmbrăcată în ceva ce părea a fi o cârpă murdară croită în chip de ie, veştmânt care îi cădea de pe umeri lăsând-o pe jumătate dezbrăcată, cu părul încâlcit şi cu o fustă de culoare incertă, se întâlneşte cu un tânăr care arăta la fel de ....civilizat. Urmează o fugărire ce se voia amoroasă, scena culminând cu trântirea fetei într-o groapă cu noroi din mijlocul uliţei. Faptul pare să-i placă eroinei, care trece la mângâieri explicite acolo, în noroi.
N-am mai putut suporta şi am schimbat canalul.  Mă gândesc că măcar unii spectatori din străinătate or fi văzut acest film. Ce or fi gândit ei, apoi, despre România?

Pare să devină o părere larg răspândită aceea că la noi cetăţenii sunt infractori innăscuţi.
Cu câţiva ani în urmă apăruse în occident un film de groază în care un cuplu de profesori francezi este omorât de nişte adolescenţi români, doar pentru a se distra. În generic se spunea că filmul se baza pe o întâmplare reală. Am aflat că întâmplarea fusese reală, însă...în Cehia, nu în România. De ce fusese schimbat locul acţiunii? Poate, pentru că în România părea mai plauzibil să se petreacă aşa ceva? Nimeni de la noi nu a părut deranjat de subiectul filmului, El s-a turnat în România, cu tot concursul românilor. 
Un francez, şocat după ce văzuse filmul şi dedusese că subiectul descrie o întâmplare din România, mi-a scris ca să mă întrebe dacă asemene lucruri se petrec deseori pe la noi!
**************************************************************************************************************************

8.03.2017
Alt serial corean, despre prințeasa Ok Nyeo confirmă caracterul educativ al acestor seriale.
Eroina Ok Nyeo are origine nobilă dar nu știe acest lucru și se naște în condiții  extrem de nefavorabile, orfană , crescută de milă de un temnicer. Dar ea se distinge pe de o parte prin caracterul ei altruist și prietenos, care o face să-și facă mulți prieteni , ce o vor ajuta mai târziu, dar și prin dorința arzătoare de a învăța cât mai multe lucruri. Ea profită de prezența unor deținuți cu cunoștințe deosebite în diferite domenii și se instruiește în numeroase domenii, care îi vor fi de folos mai târziu, când are de înfruntat situații dificile. Ea pune permanent interesul general mai presus de interesul propriu, fapt care îi aduce stima celor mai mulți dintre cei cu care vine în contact și în final recunoașterea rangului social înalt, în timp ce personajele care uneltesc în mod necinstit își vor primi pedeapsa . Sunt tratate și aspecte ale micii corupții și ale marii corupții, sunt ridiculizate superstițiile și apreciate sentimentele profunde dar arătate cu discreție. Pe scurt, tinerii au ce învăța dintr-un astfel de serial!

3 comentarii:

Nume spunea...

Aceia care au facut respectivele filme "romanesti" nu aveau trairi romanesti sau urau Romania. Este singura explicatie posibila. Probabil chestia cu sarpele incalzit la san. Sunt destule canalii care au profitat de un trai dulce in Romania tocmai pentru a o improsca cu venin. Uitati-va la toti asa-zisii istorici sau intelectuali de marca ce pretind o "restaurare" corecta d.p.d.v. istoric, sa privim pe Stefan cel Mare ca pe un curvar, pe Mihai Viteazul ca pe un aventurier violent si dobitoc, pe Vlad Tepes ca pe un dement sangeros, si asa mai departe.
Bun, nu este adevarat istoric. Si ce daca??? Intereseaza pe cineva daca Charlemagne era un mostru colosal? Sau se retine doar esenta eroica? La fel si in cazul nostru.
Are cineva de castigat daca toti eroii Romaniei sunt niste degenerati??? Daca da, atunci cine???
Cine doreste sa stigmatizeze un popor intreg? Oare nu cumva acestia sunt niste canalii mai mari decat insusi Hitler? Pentru ca sunt intr-un razboi nedeclarat, de o lasitate cutremuratoare?

Anonim spunea...

Nu pot sa uit o emisiune tv facuta cu multi ani in urma de Tatulici si intitulata "rusinea de a fi roman". Nu puteam sa-mi revin: cum adica, rusinea de a fi roman? Ca si cum era de la sine inteles ca ar trebui sa ne rusinam ca suntem romani si sa nalizam de ce....Niciodata nu m-am rusinat ca sunt roman si nici nu am de gand sa ma rusinez vreodata de ceea ce sunt, pentru ca nu am de ce. Dar unii mai saraci cu duhul care se uita la televizor ca la izvorul stiintei universale, poate ca au fost influientati de astfel de amisiuni- ca au fost mai multe asemanatoare. Cred ca daca in alte tari s-ar fi facut astfel de emisiuni, realizatorii respectivi ar fi fost goniti in suturi afara.

simonne_10 spunea...

De ce ne plac serialele coreene ?...
Absolut din greseala am vazut intr-o noapte un episod dintr-un film corean. M-au intrigat atit de multe lucruri la cele citeva scene vazute, pornind de la imposibilitatea de a le descifra mimica pina la costumul Chanel purtat de un personaj elegant, care s-a asezat lejer si flexibil pe podeaua curata luna. Sfinta ignoranta! - pentru mine zona aceea de lume, practic, nu exista. Din curiozitate, am inceput sa ma uit la un serial pe internet (serviciul si responsabilitatile nu-mi permit sa fiu acasa la orele de difuzare) si surpriza a fost colosala. Oricum primul lucru care m-a izbit a fost multitudinea de filme si seriale produse in Coreea, prezentate peste tot prin Wikipedia, in formatul serialul « Y» se difuzeaza intre … si intre… a fost precedat de serialul « X » si va fi urmat de serialul « Z » - situatie creata de legislatia tarii care impune o cota limita de difuzare a filmelor din strainatate, restul trebuind sa fie autohtone. Deci noi sintem « consumatorii » unei rezultatelor unei masuri ce ar putea fi considerata … despotica. 
Printre primele lucruri socante a fost modalitatea de a diseca emotiile, de a le explica si de a le trai. Atita complexitate in gesturi simple si in forme brute si fara zorzoane! Un cocktail de sentimente, persoana matura fiind, pe unele habar n-aveam ca le si traisem si ca purtau un nume. Pe altele de-abia astept sa le traiesc ...
Apoi - erotismul. Corect, exista si fazele timpe cind buzele tuguiate abia se ating si protagonistii stau nemiscati! Sa nu uitam ca sint filme dedicate categoriilor de virsta, si ca exista o industrie intreaga de tineri actori care trebuie sa o ia incet-incet … Insa in majoritatea filmelor/serialelor vizionate, erotismul ajunge la tine fara sa iti dai seama, e atita curatenie, si atita tandrete -evident uitata de noi de mult- incit ajungi sa te miri cum mama naibii de vibrezi alaturi de niste necunoscuti. Pe care, ei, da ! intre timp am invatat sa-i diferentiez si, surpriza, ei nu seamana toti intre ei, ca atunci cind nu esti obisnuit cu lumea asiatica, si cu un gest minimal, abia sesizabil, creaza un univers.
Sint de acord cu cele spuse despre filmele istorice, impresioneaza prin excelenta si acuratetea detaliilor, costumele si interioarele transmit si ele povestea, iar gesturile ai atitudinile din epoci de mult apuse nu sint absolut de loc anacronice, lucru greu de evitat in unele ecranizari istorice. Inchisa comertului extern secole la rind, Coreea si-a pastrat puternica cultura si a fost una dintre cele mai elaborate societati, intrind in secolul XX ca una dintre cele mai vechi si omogene culturi. Ambasadoare de exceptie, filmele coreene au transmis si transmit aspecte modernizate (sau nu) izvorite din aceasta cultura puternica. Evident ca pina sa inteleg acest lucru simplu (adica ce ma copleseste cind vad un serial coreean la TV) –obisnuita cu timpeniile livrate- mi-a luat mult timp, neavind exercitiul unei educatii in acest sens, ca doar stim ce se valorizeaza pe meleagurile noastre...
Ca sa inteleg ce mi se intimpla si cum sa descifrez aceasta tara, am citit 2 carti interesante, vi le recomand : Michael J. SETH, A concise history of modern Koreea si Daniel TUDOR, Korea-The Impossible Country.