miercuri, 1 mai 2013

Toaletarea arborilor

Cum se face toaletarea unui arbore



Ce este toaletarea unui arbore

Reducerea coroanei unui arbore, în timpul perioadei de repaos a vegetaţiei, pentru a- obţine o siluetă estetică, pentru a face arborele mai puţin stufos şi a înlătura crengile moarte
Se evită tunderile prea severe. Dacă un arbore nu a fost tuns de mult timp, se eşalonează intervenţia pe doi sau trei ani. Se taie aproximativ o treime din lungimea ramurilor.
Se toaletează arborii aliniaţi pe marginea carosabilului pentru a se degaja cablurile suspendate sau a împiedica eventuala cădere a ramurilor uscate pe drumul puvlic.
La arborii tineri se practică unele tunderi de formare, pentru a dirija formarea unei coroane armonioase.
Arborii sunt fragilizaţi de tăierile prea severe (tăierea vârfului, tăierea ramurilor groase), ceea ce favorizează dezvoltarea rapidă a unor ramuri subţiri, prost ancorate sub scoarţă. O ramură care a crescut natural este inserată până în mijlocul trunchiului.
Tipuri de toaletări şi perioada când se efectuează

Tip de arbori
SPECII
TĂIERE DE FORMARE
(Tăiere severă)
TĂIERE DE ÎNTREŢINERE
(Tăiere rezonabilă)
Specii foiase
Stejar,plop,
mesteacăn,
castan,tei etc
În perioada de repaos, puţin înaintea iernii :
·         octombrie ;
·         noiembrie ;
·         decembrie.
În perioada de urcare a sevei :
·         martie ;
·         aprilie ;
·         mai.


Tăierea severă

Este cea care atinge structura arborelui.
Este o tăiere de formare şi trebuie să se evite în cazul arborilor adulţi.

Se respectă în orice caz câteva reguli de bază:

  • Nu se înlătură mai mult de o treime din coroană
  • Nu se taie crengile groase
  • Tăieturile se fac întotdeauna oblic
  • Se taie creanga aproape de gulerul de la punctul de plecare a crengii, fără a se lăsa un ciot prea lung neirigat ce ar putea să putrezească, nici o tăiere prea aproape de trunchi (dificil de cicatrizat)
  • Când se reduce o creangă, ea trebuie tăiată până după plecarea unei crengi mai mici, pentru ca aceasta să continue să stimuleze circulaţia sevei.

Toaletarea rezonabilă a arborelui

O tăiere de întreţinere desfăşurată pe mai mulţi ani.
Ea respectă forma arborelui şi îl stimulează.

Reguli de bază pentru tăierea de întreţinere:

  • Nu se taie ramuri mai groase de trei centimetri.
  • Se taie rămurelele subţiri care cresc direct din trunchi, cu o tăietură paralelă cu gulerul crenguţei, după guler.
  • Se pot face tăieri proporţionale ale coroanei, înlăturând crenguţele subţiri aflate de-a lungul crengilor..
  • Nu se taie decât ceea ce poate dăuna sănătăţii şi esteticii arborelui:
  • Crengile moarte sau bolnave
  • Crengile plasate prost şi care împiedică pătrunderea luminii în coroană


Cum se "toaletează" copacii la noi?

Iată un exemplu de tăiere de arbori adulţi, care ar fi trebuit să fie tunşi în mod rezonabil, dar au fost ciopârţiţi îngrozitor:
 
Tăiere haotică, pe principiul: unul nu, 20 da, în continuare- iar nu. Nu au fost reduse ca dimensiuni doar crengile care - eventual - at fi deranjat cablurile suspendate, ci au fost retezate fără milă crengile groase ale arborilor , fără absolut nici un motiv raţional!

Se ciopârţesc arborii drastic, în perioada de primăvară, nu doar cei de pe marginea drumului, ci şi cei care ar umbri parcarea.
Teii nu au mai înflorit în următorii doi ani, ciopârţirea i-a afectat prea mult. 

 
 
Ciopârţirea duce la uscarea unor arbori care înainte erau perfect sănătoşi
 
Crengile prea ciopârţite împiedică refacerea normală a coroanei

 Observăm că nu s-au respectat câtuşi de puţin regulile de toaletare. În loc să se înlăture doar crengile uscate şi rămurelele prea dese, au fost retezate crengile groase.
 
Tăierile sunt nejustificate, având în vedere că pâlcul de arbori învecinat nu a fost atins

Ce vedem


Arbori maturi sunt ciopârţiţi până la a li se periclita supravieţuirea.
De ce? Probabil doar pentru a se lua crengile groase spre a le pune pe foc!
Prin urmare, un alt tip de furt. (Alt motiv nu-mi vine în minte).
Doar că cei care fac asta mai sunt şi plătiţi (gras) de Primărie, adică de noi toţi.
Iar dacă unii copaci nu vor supravieţui, cu atât mai bine, ei vor putea fi tăiaţi cu totul! 
După ce că şi aşa avem mult prea puţine spaţii verzi, chiar şi puţinii arbori rămaşi sunt distruşi de către angajaţii Primăriei! 

Cum erau aceşti copaci cu un an în urmă

 Cum erau copacii înainte de tăierea criminală
şi cum nu vor mai fi niciodată

Erau nişte tei falnici, care ofereau o barieră împotriva  poluării şi zgomotului venite dinspre bulevard şi umbră extrem de preţioasă pe timp de caniculă.

Acum, după mutilare, se luptă să supravieţuiască. Cele câteva crenguţe subţiri nu pot înlocui coroana bogată pe care au avut-o. Florile de tei, care înmiresmau aerul, au rămas o amintire.

Au trecut câteva luni, iar aceşti copaci au reuşit să aibă doar câteva crenguţe verzi, care însă nu formează o coroană, ci doar un semn că respectivii arbori se luptă încă să rămână în viaţă. Unii chiar nu se pot reface.

Asta s-a urmărit? Un pretext pentru a-i tăia?

12 comentarii:

Anonim spunea...

Se poate face ceva impotriva celor care macelaresc arborii in asemenea hal?
Si în jurul blocului meu se petrec asemenea maceluri.
Multumesc!

alexciu spunea...

nu e nici un macel, toaletarea drastica se practica in europa din evul mediu: http://en.wikipedia.org/wiki/Pollarding

In cazul cancerului bacterian: zonele afectate de cancerul deschis al ramurilor se taie cu ferastraul. Se indeparteaza complet crengile afectate. Se inchid ranile. De aici si aspectul ciuntit al copacilor.

In Bucuresti din cauza poluarii foarte multi copaci sufera de diverse boli. Toaletarea drastica ii ajuta sa scape de aceste boli.

Horticultor spunea...

"Pollarding" (în engleză) sau "emondage" (în franceză) este o tăiere drastică ce se practică deseori la perdelele de arbori care mărginesc terenurile agricole şi care urmează să fie tăiaţi apoi. Pentru că, DACĂ ARBORELE SUPRAVIEŢUIEŞTE tratamentului, el va produce un lemn mai dur decât de obicei, ce poate fi folosit pentru grinzi, în construcţie. Iar crengile tăiate sunt folosite drept combustibi, furaj ş.a.
Să înţelegem că Primăria intenţionează sa taie aceşti arbori, dacă supravieţuiesc? pentru că nimeni nu tratează aşa arborii din oraşe. Cât despre boli, să fim serioşi: in fotografii se vede că erau perfect sănătoşi înainte de tăiere.Iar poluarea nu i-ar fi atacat doar pe cei din faţa unui anumit bloc.

blackseaknight@yahoo.com spunea...

Unde se pot sesiza aceste abuzuri intrucat in continuare se mutileaza si distrug copaci sub privirea nonsalanta a multor oameni care nu se pricep?

Anonim spunea...

Va rog sa-mi spuneti unde se fac sesizarile cu privire la schilodirea,mutilarea si taierea abuziva din sectorul 4 a copacilor, foioase, si pomi fructiferi , nuc , cires, chiar acum la jumatatea lunii iunie in plin rod al pomilor si cand teii deja sunt infloriti.

Anonim spunea...

Te cuprinde mila cand vezi cum erau de frumosi copacii aceia si cum au ajuns! Am observat ca teii ciopartiti asa nu au mai inflorit!
Unii intreaba aici unde sa sesiyeze-pai la Primarie trebuie reclamat, ca ei i-au angajat pe criminalii aia!

miki spunea...

a inceput acest tip de masacru si pe strada mea. copaci nebolnavi, tineri- redusi la tacere: niste cioturi. am chemat politia, am sunat adp-ul, primaria. toti sunt in cirdasie! nimeni nu a stopat nimic, nici macar la fata locului nu au venit sa putem vedea hirtia cu aprobarea!
muncitorii taiau ca in brinza, ramurile vii, zdravene au disparut in cinci minute!
dar suntem hotariti sa obtinem un raspuns. voi reveni daca am reusit sa urnesc ceva! deja raul a fost facut, poate ca e timpul sa actionam cumva, in cunostinta de cauza. am vazut postari de 5-7 ani in presa despre aceste probleme, nenorocirea a continuat!

Anonim spunea...

revin cu un mesaj. intre timp am aflat ca, avind in vedere incalcarea legii 24/2007 a spatiilor verzi, art 12, alin 5, Garda de mediu poate fi sesizata si ea face constatarea si aplica amenzile. O sa incercam aceasta cale.
Din pacate e o actiune ulterioara masacrului deja existent...

Unknown spunea...

Sa stiti ca asa sunt taiati castanii si plopii si in Gradina Botanică!! Probabil vor să îi taie din moment ce au plantat si platani in preajma lor. Peste tot platani... Inlocuiesc teii si castanii cu platani :(

Anonim spunea...

Buna ziua, eu locuiesc in Ploiesti si trebuie sa va spun ca aceleasi acte reprobabile impotriva arborilor au loc si aici. Sunt macelariti tei si pini aflati de multi ani de zile in deplina sanatate si frumusete, sunt taiati din radacina si alti copaci sanatosi. Am incercat sa discut cu persoanele incompetente si iresponsabile care vin si nenorocesc zonele verzi din cartierul Nord trimise de primarie si nu am obtinut niciun rezultat. Am facut si eu fotografii si trebuie sa va spun ca fotografiile postate de autor sunt "blande" fata de ceea ce am fotografiat eu. Ce sa fac? Ma simt atat de neputincioasa si ma rog la Dumnezeu ca cei care au ordonat si au adus la indeplinire aceste crime sa aiba soarta copacilor pe care i-au schilodit si omorat.

Anonim spunea...

1. Exista o diferenţă fundamentală între retezarea abuzivă a coroanelor arborilor şi aşa-numitele acţiuni de 'pollarding', o procedura complexa din arboricultură care presupune taieri regulate ale ramurilor anumitor specii de arbori, incepand din tinerete/pepinieră, la intervale predeterminate si respectand variabile stiintifice clare (v. http://goo.gl/TT3FkK). Intervenţiile profesioniste de 'pollarding' pot fi recunoscute mai ales dupa excrescentele bulboase pe care le creeaza in scheletul copacului - v. http://goo.gl/3gx0ka - in interiorul carora arborele stocheaza resurse energetice specifice, care ii permit sa supravietuiasca.

2. Distrugerea multor aliniamente de arbori din Iaşi (Copou, Pacurari, Ciurchi s.a.), Targu Mures, Bucuresti s.a., prin simpla retezare a coroanei arborilor maturi, nu are nimic in comun cu 'pollarding'. .....si am putea adauga ca este o mare bataie de joc fata de oameni, natura si lege!!!

Sursa: http://regulament-toaletare-arbori.blogspot.ro/2014/04/lupu-i.html

Anonim spunea...

1. Exista o diferenţă fundamentală între retezarea abuzivă a coroanelor arborilor şi aşa-numitele acţiuni de 'pollarding', o procedura complexa din arboricultură care presupune taieri regulate ale ramurilor anumitor specii de arbori, incepand din tinerete/pepinieră, la intervale predeterminate si respectand variabile stiintifice clare . Intervenţiile profesioniste de pollarding; pot fi recunoscute mai ales dupa excrescentele bulboase pe care le creeaza in scheletul copacului - in interiorul carora arborele stocheaza resurse energetice specifice, care ii permit sa supravietuiasca. 2. Distrugerea multor aliniamente de arbori din Iaşi (Copou, Pacurari, Ciurchi s.a.), Targu Mures, Bucuresti s.a., prin simpla retezare a coroanei arborilor maturi, nu are nimic in comun cu pollarding. .....si am putea adauga ca este o mare bataie de joc fata de oameni, natura si lege!!! Sursa: regulament-toaletare-arbori,blogspot.ro /2014/ 04/