La Ierusalim, de mai mult de o mie de ani , în
Sâmbăta Mare – la Sărbătoarea ortodoxă a Sfintelor Paşti- apare un foc
miraculos la Sfântul Mormânt, la ora locală 12.
Încă din seara Vinerii Mari, după prohod, Mormântul Domnului este controlat de către un polițist arab, unul turc și un reprezentant al statului Israel. Aceștia verifică să nu existe nici o sursă de foc în interior, verifică piatra Sfântului Mormânt, apoi îl controlează pe ierarhul grec care presară vată pe Mormântul Domnului. Apoi se sting toate luminile din
biserică şi încuie porţile încăperii, sigilându-le cu două benzi de pânză albă, cu ceară și sigilii în formă de X.
Patriarhul soseşte la slujbă şi este percheziţionat
public, în faţa mulţimii adunate, obligat chiar să scoată veştmintele
preoţeşti şi să rămână într-o cămaşă (stihar) pentru a se cerceta (de către ofițeri israelieni) să nu aibă nici o
sursă de foc asupra sa, apoi Patriarhul îmbracă din nou veștmintele sacerdotale .
Apoi musulmanii și ofițerul israelitean verifică sigiliul şi permit
patriarhului ortodox să intre în încăperea Sfântului Mormânt, la ora 12 ziua. .
Patriarhul se roagă în genunchi pentru dăruirea Luminii, ca binecuvântare pentru credincioși.
După aproximativ 20 de minute pelerinii aflați în biserică observă o lumină puternică ce coboară în zig-zag prin cupola mare a Bisericii Sfântului Mormânt și aprinde vata presărată deasupra lespezii.
Părintele Patriarh adună cu mâinile vata aprinsă de focul care, timp de câteva minute, poate fi atins fără să ardă. Apoi pune vata în două cupe de aur cu găuri și o dă diaconilor. Aceștia duc o cupă la Sfântul Altar, iar pe cealaltă la biserica Sfinților împărați Constantin și Elena.
Patriarhul iese cu patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări ce au fost aprinse de focul sfânt și oferă lumină patriarhului armean și celui copt, apoi împarte lumină tuturor celor care se află în biserică.
Există mărturii despre acest foc din timpuri
străvechi:
Istoricul Eusebiu din Cesareea a descris în cartea sa Vita Constantini (care datează cam din anul 328) un eveniment care a avut loc la Ierusalim în timpul Paștilor în anul 162:
„Când paznicii bisericii erau gata să umple lămpile pentru a le pregăti pentru celebrarea învierii lui Hristos, ei și-au dat seama deoadată că nu mai rămăsese ulei pentru lămpi. Atunci episcopul Narcisse al Ierusalimului le-a dat dispoziție să umple lămpile cu apă. El le-a spus atunci paznicilor să le aprindă. În fața ochilor tuturor celor prezenți, fiecare lampă ardea ca și cum ar fi fost plină cu ulei curat. ”
Tradiția ortodoxă spune că acest miracol , care a avut loc înainte de construirea Catedralei Sfântului Mormânt (în secolul IV) este legat de „miracolul Focului Sfânt”, chiar dacă e vorba despre miracole diferite.
În jurul anului 385, Egeria, o nobilă spaniolă, a călătorit în Palestina. Într-o povestire a voiajului său ea vorbește despre o ceremonie la Sfântul Mormânt al lui Hristos, unde iese o lumină din capela mică ce înconjoară Mormântul, apoi toată biserica fiind umplută de o lumină infinită (lumen infinitum) .
Sfântul Grigore din Nyssa (331-394) a scris: „ Petru, după ce
am văzut cu ochii mei, dar şi prin înălţimea spiritului apostolic faptul că
Mormântul era luminat, deşi era noapte, am trăit-o atât prin simţuri cât şi
spiritual”
Sfântul Ioan Damaschin (676-749), în cântările liturgice
aminteşte deseori de lumina ce străluceşte miraculos pe Sfântul Mormânt. Ca
de exemplu: „ Petru, apropiindu-se repede de Mormânt, şi văzând lumina în
criptă, s-a speriat”
În anul 876, pelerinul franc Bernard le Sage (Bernardus Monachus) a declarat în relatarea călătorilei lui: „În sâmbăta sfântă, în ajunul Paștilor, la slujba de dimineață în biserica Sfântului Mormânt adunarea cântă Kyrie Eleyson (Doamne miluiește) . Un înger coboară și aprinde lămpile atârnate deasupra Sfântului Mormânt. Patriarhul transmite focul episcopului și apoi tuturor persoanelor, așa ca toată lumea să poată aprinde focul în casa sa. Numele actual al patriarhului este Theodosie (863-879); el este chemat în acel loc pentru credința sa”
În 947 Nikita, un cleric al împăratului bizantin Constantin VII, a evocat de asemenea în lucrarea sa (Istoria lui Nikita cleric al regelui) coborârea focului sfânt deasupra Sfântului Mormânt și faptul că doar anumite persoane pot să-l primească („să aibă mâinile curate”) , dând de înțeles că existau conflicte și rivalități între persoanele ce doreau să primească focul sfânt.
În 957, istoricul arab Masudi povestea într-o relatare a călătoriei lui în Palestina „celebrarea în biserica Învierii de la Ierusalim adună creștini din toată lumea, focul coboară din cer și aprinde lumânările. Și numeroși musulmani vin să privească această sărbătoare.(...) sosirea focului e un mare mister. Focul coboară sâmbătă dimineața înaintea zilei de Paști. ”
Papa Urban al II-lea, la conciliul Cruciaţilor de la
Clermont, (în 1095) a spus în faţa unei mulţimi imense: „ Cu adevărat, în acest Templu
(Mormântul Domnului), se odihneşte Dumnezeu; până în prezent, El nu încetează
să arate acolo miracole, căci, în ziua Patimilor Sale, pe când toate luminile
sunt stinse, , deasupra mormîntului Său şi în biserică, deodată, lampadarele
stinse se aprind din nou. Ce inimă, cât de întărită să fie ea, nu s-ar
emoţiona în faţa unei asemenea manifestări!”
Cronicarul Bisericii romane Caesar Baronius (1538-1607) a scris: "Creştinii
occidentali, după ce au recucerit Ierusalimul de la Sarazini au văzut un
miracol când, în Sâmbăta Sfântă, lumânările se aprind singure lângă Mormântul
Domnului. Acest miracol se petrece acolo în mod obişnuit”
Printre scriitorii ortodocşi greci, patriarhul
Nectarie a notat mărturia despre focul sfinţit.
Sub domnia regelui Baudouin I al Ierusalimului, clerul latin a ocupat Sfântul Mormânt. Dar la sărbătorile pascale din anul 1101, clericii latini nu au reușit să obțină ”Focul Sfânt”. După acest eșec, clerul grec a fost repus în drepturi .
Dintre mărturiile pelerinilor –scriitori ruşi, cea
mai veche este cea a Egumenului Daniel, care se găsea la Ierusalim între anii1093
şi1112, în timpul regelui Baudoin I-ul. Din relatare aflăm că Baudoin I era de
faţă la apariţia Luminii Sfinte şi a primit o lumânare de la Episcopul ortodox.
Au fost situaţii în care focul nu a coborât asupra episcopilor catolici şi de
aceea autorităţile catolice au lăsat dreptul ortodocşilor de a oficia la
Sfântul Mormânt.
La începutul secolului X-lea Aref, mitropolitul Cesareei și Cappadociei i-a scris emirului din Damasc : „La Ierusalim se află Sfântul Mormânt, pe când intrarea sa e sigilată iar creștinii aflați în afara bisericii Sfintei Învieri plâng și se roagă „Doamne miluiește” , deodată apare un furger iar lămpile se aprind; de la aceste flăcări își aprind lămpile toți locuitorii Ierusalimului”
Se poate menţiona mărturia pelerinului Ieromonah
Meletios şi a altora, asupra tentativelor armenilor de a-i goni pe creştinii
ortodocşi din Templul de la Ierusalim, pentru a primi focul necreat prin
ierarhii lor.
(Biserica Apostolică a Armeniei s-a separat de Biserica ortodoxă
din anul 506). Grecii nu au fost primiţi la slujbă de către paşa turc (ce
fusese mituit), În 1547. După unele versiuni chiar sultanul Murad III ar fi dat dispoziția. Când s-a apropiat ora la care, de obicei, se
petrecea minunea, patriarhul armean se ruga în interiorul criptei, dar focul
a lovit una dintre coloanele de la intrare şi a aprins o lumânare ţinută de
ortodocşii ce erau ţinuţi afară. Patriarhul ortodox a înaintat cu prudenţă şi
a aprins lumânările – armenii cântau în continuare în interior, aşteptând
miracolul, dar turcii, care păzeau porţile, văzând minunea au deschis imediat
uşile. Patriarhul a intrat în Templu cu ortodocşii, cântând: „ Cine este
Dumnezeu cel mare, dacă nu Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, care faci
minuni!” şi apoi...turcii prezenţi la miracol au crezut.
Arabii, într-un entuziasm religios, alergând în
jurul focului necreat au strigat: "Vola dinn, Illa dinn, l'-Messia
!", adică : " Nu e adevărată credinţă, în afara credinţei ortodoxe."
La intrarea în Templu se vede şi acum o coloană cu o
fisură mare, despre care se spune că a fost făcută de focul necreat apărut când ortodocșii erau ținuți afară..
Un scriitor rus, fost ministru al culturii,
A.S.Norov a asistat în 1835 la Ierusalim la coborârea focului sfinţit, la fel
cu alţi călători ruşi. El a descris astfel: „ Am văzut cum Mitropolitul,
bătrân, se aplecase ca să intre prin intrarea joasă, a intrat în grotă şi s-a
aruncat în genunchi în faţa Sfântului Mormânt, pe care nu era nimic, deci era
complet gol. Nu trecuse un minut, că întunericul a fost inundat de un buchet
de lumânăti ce ardeau.”
Ieromonahul Meletios, piosul stareţ de la Sarov
afirmă că apariţia focului sacru nu provine- se pare- din altă parte decât
exact din însuși Mormântul, care a fost sfiţit de Corpul lui Crist, şi care îl
face să izvorască în fiecare an în semn de adevăr şi de dreaptă credinţă.
Pentru că nu a putut să fie de faţă personal la apariţia focului, Ieromonahul
Meletios aminteşte cuvintele Arhiepiscopului Misail, în serviciul căruia era:
„ Intrând, îi spune Arhiepiscopul Misail, în interiorul Sfântului Mormânt, am
văzut pe capacul mormântului o lumină sclipitoare, ca şi cum s-ar fi
răspândit minuscule perle de sticlă ce păreau albe, bleu, roşii şi de alte
culori, care apoi s-au unit unele cu altele , devenind mai roşii şi
transformându-se în foc; dar focul acesta, ce a durat cât să citeşti fără
grabă patruzeci de Kzrie Eleison, nu produce arsuri şi nu se consumă, iar
candelabrele şi lumânările pregătite se aprind de la el”.
O asemenea diversitate de relatări despre culoarea
Luminii Sfinte şi despre felul în care ea apare demonstrează sinceritatea şi
veridicitatea celor care le-au scris. Şi toate povestirile martorilor oculari
se întâlnesc în aceeaşi constatare: focul necreat apare în fiecare an în
Sâmbăta Sfântă, şi asta până în zilele noastre.
Într-un interviu referitor la Sfânta Lumină, Patriarhul Diodor I, care a fost patriarh între anii 1981-2000 și a fost prezent la ceremonia Sfintei Lumini 63 de ani neîntrerupți a povestit acestea:
„După ce se sting toate luminile, mă plec și intru în prima încăpere a Mormântului. De acolo merg încet prin întuneric spre cealaltă încăpere a Mormântului, unde a fost pus trupul lui Iisus. Acolo îngenunchez cu frică sfântă și rostesc rugăciunile consacrate, care ni s-au transmis de-a lungul veacurilor; iar după ce le rostesc, aștept.
Uneori e posibil să aștept câteva minute, dar de obicei minunea se săvârșește îndată ce rostesc rugăciunile.
Din miezul pietrei pe care a stat Trupul lui Hristos o Lumină nedefinită iese înspre afară. De obicei are o nuanță albastru deschis, dar culoarea se poate schimba și să ia multe nuanțe diferite. Nu se poate descrie în cuvinte omenești. Lumina iese din piatră ca și cum ar ieși dintr-un lac. Placa Mormântului arată ca și cum ar fi acoperită cu un nor umed, dar este Lumină.
Această Lumină se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă numai placa de pe Mormânt, în timp ce alte ori umple de lumină tot baldachinul, încât oamenii care stau în afara Mormântului și privesc înăuntru văd cum este plin de Lumină. Această Lumină nu arde. Niciodată nu mi-a ars barba în cei 16 ani de când sunt patriarh în Ierusalim și am primit Sfânta Lumină. Lumina are o compoziție diferită de cea a unei lumini obișnuite care arde într-o candelă. Într-un anumit loc, Lumina se ridică în sus și formează un stâlp, a cărui flacără are o natură diferită, astfel încât îmi este cu putință să aprind lumânările mele de la ea. În felul acesta, după ce iau flacăra în lumânările mele , ies și dau Lumina mai întâi patriarhului armean și apoi celui copt. După aceea, împart Lumina tuturor celor care se află în Biserică”
Iar faptul că în primele minute (se pare că timp de
33 de minute) după aprinderea
lumânărilor credincioşilor de la focul necreat, focul nu produce arsuri se
poate vedea şi pe înregistrările disponibile pe You Tube , unde vedem cum cei
prezenţi îşi trec flăcărie pe faţă sau pun mâna în flacără fără a se arde.
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu