luni, 24 decembrie 2012

COZONAC CU MAC CA LA MAMA


Cozonac cu nucă sau cu mac





Ingrediente pentru aluat
¨       500 g făină
¨       100 g unt
¨       250 ml smântână groasă
¨       Un plic de zahăr vanilat
¨       Coaja rasă a unei lămâi și a unei portocale
¨       ½ inguriță de sare
¨       8 gălbenușuri
¨       100 g zahăr
¨       40 g drojdie
Ingrediente pentru umplutură
¨       8 albușuri
¨       300 g nuci măcinate sau 400 g mac măcinat
¨       300 g zahăr
¨       20 ml rom
¨       1 plic cu zahăr vanilat

Preparare

Într-un castron se fracă drojdia cu zahărul, până se lichefiază, se adaugă untul moale, smântâna, gălbenușurile, sarea, coaja rasă de lămâie și de portocală, apoi făina. Aluatul se amestecă la început cu lingura, apoi se frământă cu mâna 10 minute, până își dublează volumul.

Se ung cu unt 4 forme de copt  (de cca 35/6 cm). (Formele se pot căptuși cu hârtie de copt , caz în care nu se mai ung).

Se ia jumătate din cantitatea de aluat și se pune pe o foaie de nailon presărată cu puțină făină.
I se dă cu mâna formă de dreptunghi, presând cu palma ca să aibă grosime uniformă și marginile drepte. Apoi se întinde cu sucitorul o foaie subțire de cca 2 mm, începând de la mijloc spre margini, urmărind ca o latură să fie de lungimea tăvii (35 cm), iar cealaltă de cca 60 cm.

Albușurile se bat spumă tare, se adaugă tot zahărul și romul, se bat în continuare până se întărește din nou spuma.  Se adaugă nuca măcinată sau macul măcinat (prin mașina de mac) și se amestecă ușor cu telul, prin răsturnare, de jos în sus, până se încorporează în albuș (nu se amestecă prea mult).
Jumătate din cantitatea de umplutură se așează cu lingura în grămezi pe foaia întinsă și apoi se nivelează cu cuțitul.

Foaia se taie în jumătate pe latura lungă și se rulează de la tăietură spre margine. Se obțin două rulouri care se rostogolesc direct în forma așezată cu deschizătura spre ele. Se procedează la fel cu cealaltă cantitate de aluat și de umplutură.

Se lasă să mai crească în tavă cam 10 minute, apoi se ung cu ou .

Primele două forme se așează pe tava mare a aragazului și se introduc odată în cuptorul preîncălzit (aprins cu 30 de minute înainte, la termostat mediu).
Cozonacii se coc 50-60 de minute . După 30 de minute se reduce focul și , dacă e cazul, se întorc tăvile pentru uniformitatea coacerii.

După ce s-au copt primii doi cozonaci în formă, se așează la fel și ceilalți doi, lăsându-i mai departe de sursa de căldură , ca să dospească mai încet până ce se coc primii. 

Sarbatori fericite tuturor cititorilor!


Niciun comentariu: