Muzeul Antipa umbla cu mastodonul vopsit!

Am vrut sa vizitez și eu, ca tot bucureșteanul conștiincios, muzeul Antipa proaspat renovat.
Imi era întiparit în minte din copilarie, asa că am pășit cu emoție spre intrarea știută. Tatăl meu nu mă mai ținea de mână, dar în interior aveam să văd din nou aceleași exponate, cu ochii copilului care am fost.
Chiar de la intrare, însă, am avut un șoc! În fața ochilor aveam scheletul de mastodon dat cu vopsea neagră!


Nu mi-a venit să cred. Poate era doar o machetă publicitară și aveam să văd valoroasa relicvă intactă în interior! Privind cu atenție, însă, mi-am dat seama că pur și simplu valoroasa piesă de muzeu era vopsită cu aceeași vopsea cu care erau vopsite și fiarele care o susțineau, cu o vopsea groasă pe care se mai vedeau dârele de pensulă.  Am cerut explicații personalului care era prezent la intrare. Firește (!) ei nu știau nimic, dar au întrebat un muzeograf, care a furnizat prețioasa explicație că...așa au hotărât "cei de la design" (!!!) ...Și eu care credeam că vizitam un muzeu!
Am alergat să vad marea colecție de insecte și de ouă de păsări care mă fermecase pe timpuri. Am văzut doar câteva panouri cu insecte înșirate pe perete, fără nici o referire la exponatele extrem de valoroase  ale unor specii azi dispărute și care...dispăruseră și ele, nu se știe unde!  Nici o referire la colecțiile unice în Europa.
Am trecut furioasă pe lângă delfinii de ipsos și pe lângă diaporamele în care dropia sau zăganul erau prezentați cînd ca specii periclitate, când ca faună dispărută de la noi. Sigur, e tragic să constați cât de multe specii de animale au fost distruse la noi . Îți vin în minte îndată dropia, vulturul bărbos, acvila de câmpie, acvila de munte,  alte specii de vulturi, hermina, aușelul și câte și mai câte, pe care n- am apucat să le vedem niciodată, dar aflăm că au dispărut de la noi.
Oare mai avem cocoși de mesteacăn? Dar cocoși de munte? O mai fi vreo păstrugă în Dunăre? 
Nu-i nimic, facem iute unele de ipsos, că acuma știm cum. Și le putem vopsi chiar în culorile preferate, eventual după sfatul lui Cătălin Botezatu, ca să fie mai cool. Așa, culoarea neagră parcă prea e de doliu!